Află totul despre noi

Misiune

Bankwatch România este o asociație înființată în iulie 2012, al cărei scop este de a preveni impactul negativ de mediu și social al proiectelor publice și private și de a promova alternative durabile și participarea publicului la luarea deciziilor. Membrii fondatori ai asociației sunt Ionuț Apostol (CEE Bankwatch Network), Cătălina Rădulescu (avocat), Crisanta Lungu (Greenpeace România), Andreea Ofițeru (jurnalist) și CEE Bankwatch Network.

Obiectivele pe care Asociația și le-a propus includ:

 

Creșterea gradului de conștientizare

Creșterea gradului de conștientizare și implicare în ceea ce privește activitățile instituțiilor financiare internaționale în Europa Centrală și de Est și impactul de mediu și social al acestora.

Promovarea transparenței decizionale

Promovarea transparenței decizionale și a participării publice în ceea ce privește politicile și proiectele instituțiilor financiare internaționale precum și în ceea ce privește luarea oricăror decizii cu impact asupra mediului luate de orice instituții naționale sau internaționale.

Cooperarea cu organizații neguvernamentale

Cooperarea cu organizații neguvernamentale pentru oprirea sau limitarea impactului proiectelor cu potențial impact de mediu și social.

Apărarea dreptului la un mediu sănătos

Apărarea dreptului la un mediu sănătos, protecţia naturii, prevenirea schimbărilor climatice, protecţia mediului urban, promovarea surselor regenerabile de energie, promovarea unor modele de viaţa ecologice, prin orice mijloace legale.

Consolidarea societăţii civile

Consolidarea societăţii civile prin încurajarea participării publicului la luarea deciziilor în administraţia publică.

Creșterea gradului de conştientizare

Creșterea gradului de conştientizare privind necesitatea protejării mediului în rândul factorilor de decizie precum şi al publicului.

Protecţia drepturilor fundamentale

Protecţia drepturilor fundamentale: dreptul la un mediu sănătos, dreptul la şanse egale, acces la justiţie, dreptul la viaţă, libertatea de exprimare etc.

Formarea şi dezvoltarea resurselor umane.

Formarea şi dezvoltarea resurselor umane.

 

 

Team

Ioana Ciută

Ioana Ciută s-a alăturat echipei Bankwatch în 2014, având funcția de coordonatoare a campaniei Balcani Fără Cărbune care se centrează pe stoparea construcției de noi termocentrale pe…

Alexandru Mustață

Alexandru Mustață s-a alăturat Bankwatch România în 2015 pentru a coordona campania națională pentru eliminarea treptată a cărbunelui din mixul energetic, concentrându-se pe funcționarea nelegală a termocentralelor…

Laura Nazare

Laura Nazare s-a alăturat echipei Bankwatch în 2017 implicându-se în implementarea proiectului Accelerating the Energy Transformation of Central and Eastern Europe and Learning from the German Experience…

Dan Dobre

Dan Dobre s-a alăturat echipei Bankwatch în 2019 fiind implicat în campania pentru eliminarea treptată a cărbunelui din mixul energetic românesc. În acest sens, lucrează îndeaproape cu…

Parteneri

Asociația Bankwatch România face parte din Bankwatch Network, o rețea formată din 16 organizații membre active în 14 țări din Europa Centrală și de Est. Înființată în 1995, Bankwatch Network monitorizează instituții financiare publice care sunt responsabile pentru investiții de miliarde de euro în toată lumea și colaborează cu comunitățile locale afectate pentru a demasca puterea lor disproporționată.

Bankwatch

Asociația Bankwatch este membră a următoarelor organizații/coaliții:

Justice and Environment

Europe Beyond Coal

Coaliția pentru Mediu din România

Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Dezvoltare

De-a lungul timpului, Bankwatch România a lucrat alături de următoarele organizații:

Din România:

Greenpeace România

WWF România

2Celsius

Internaționale:

Climate Action Network Europe

E3G

Sandbag

Health and Environment Alliance

Finanțatori

Asociația Bankwatch România este recunoscătoare finanțatorilor care ne-au făcut posibilă activitatea de-a lungul timpului:

European Climate Foundation

Ministerul Federal German pentru Mediu, Conservarea Naturii și Siguranță Nucleară prin programul EUKI

Open Society Institute

Uniunea Europeană

Grassroots Foundation

Environment Defender Law Center

Bankwatch România este o asociație înființată în iulie 2012, al cărei scop este de a preveni impactul negativ de mediu și social al proiectelor publice și private și de a promova alternative durabile și participarea publicului la luarea deciziilor.

Membrii fondatori ai asociației sunt Ionuț Apostol (CEE Bankwatch Network), Cătălina Rădulescu (avocat), Crisanta Lungu (Greenpeace România), Andreea Ofițeru (jurnalist) și CEE Bankwatch Network.

Obiectivele pe care Asociația și le-a propus includ:

  1. Creșterea gradului de conștientizare și implicare în ceea ce privește activitățile instituțiilor financiare internaționale în Europa Centrală și de Est și impactul de mediu și social al acestora.
  2. Promovarea transparenței decizionale și a participării publice în ceea ce privește politicile și proiectele instituțiilor financiare internaționale precum și în ceea ce privește luarea oricăror decizii cu impact asupra mediului luate de orice instituții naționale sau internaț
  3. Cooperarea cu organizații neguvernamentale pentru oprirea sau limitarea impactului proiectelor cu potențial impact de mediu și social.
  4. Apărarea dreptului la un mediu sănătos, protecţia naturii, prevenirea schimbărilor climatice, protecţia mediului urban, promovarea surselor regenerabile de energie, promovarea unor modele de viaţa ecologice, prin orice mijloace legale.
  5. Consolidarea societăţii civile prin încurajarea participării publicului la luarea deciziilor în administraţia publică.
  6. Creșterea gradului de conştientizare privind necesitatea protejării mediului în rândul factorilor de decizie precum şi al publicului.
  7. Protecţia drepturilor fundamentale: dreptul la un mediu sănătos, dreptul la şanse egale, acces la justiţie, dreptul la viaţă, libertatea de exprimare etc.
  8. Formarea şi dezvoltarea resurselor umane.